La inceputul anilor ’70

old-airplane
Si vine odata tata acasa cu 2 vesti mari:
-Gata, plecam in concediu la mare.
-Uraaa! strig cat ma tin plamanii.
-Cu avionul, continua el.
Mai, la asa ceva nu ne-am asteptat nici eu nici sora-mea. Incep sa sar prin casa de bucurie, nu conteaza ca am 11 sau 12 ani.
Ne pregatim noi de plecare, bagaje, mancare de drum si haida, la aeroportul din Timisoara. Inceputul anilor ’70. Aeroportul mic, cu avioane mici, rusesti, dar ce conta ca eu abia asteptam sa ajungem in aer.
In gara, adica in aeroport, o mana de oameni. Cativa conducatori de partid si noi, o familie de 4 in concediu, cu destinatia – Bucuresti. Iar de acolo, alt avion pana in Constanta. Ne invita o “stiuardesa” afara si o luam fain-frumos dupa ea pana la avion. E pusa scara si urcam unul dupa altul ca melcii. Ne arata unde sa stam si ne bucuram ca avem un loc de 4 persoane, cate doua scaune fatza in fatza si o masutza intre noi, la mijloc.
Ne legam de scaune cu cate o curea lata si groasa si pornesc motoarele. Avionasul daca avea 20 de locuri. Poate nici atat. Se zguduie din toate balamalele si o pornim pe pista intr-un zgomot asurzitor. Pe cat era de mic, pe-atat de mare galagie facea. Mama si tata, in fatza mea si a lu’ sora-mea, albi ca varul. Il vad pe tata ca se tine cu amandoua mainile inclestate de bancheta. Mama, la fel. Numai eu si sora-mea savuram peisajul.
Cand ajungem in aer, mi se ridica stomacul pana in gat de emotie si bucurie.
Si-atunci ne-au adus Pepsi. N-am sa uit niciodata paharele de plastic, verzi sau albastre, de 150 ml, un pic unsuroase in care domnisoara ne-a servit bautura rara.
Ah, cel mai bun Pepsi din viatza mea, cu ochiuri mici de grasime ridicate deasupra.
Dar ce mai conta?
Plecam la mare cu avionul.
Advertisements

Bombele din debara

508x318_strugurei-164696

…Vacanta de vara cu niste ani in urma. Si ce ma gandesc eu sa fac ce n-am mai facut niciodata? Sa pun compot de strugurei. Ca am gasit eu in piata din Iozefin la o babutza si am luat jumatate de galeata.

Acuma sa v-o spun p-a dreapta: noi stateam la bloc. Aveam un spais lung, dar fara aerisire afara si vara era destul de cald acolo. Aveam si o debara cu sticle si borcane goale, cu bidonul de untura, incaltamintea de iarna, masina de facut carnati, sampon “latex” la perinite atarnate de un cui si sapun de casa pe care il aducea Buna de la sat. Mama punea ea gem de prune, compot si bulion, zacusca si alte cele, depinde de preturile de pe piata si “tzineau” peste iana ca le facea cu conservant. Eu, insa, m-am gandit sa fac totul “organic”.

Merge mama la lucru si eu m-apuc de bucatarit in lipsa ei, ca sa nu ma prinda. N-am nici reteta, nu exista nici internet- pe vremea aia ne bucuram ca aveam telefon fix cuplat cu matusa de la etajul 5 – si n-aveam nici o minte inteleapta langa mine ca sa-mi dea vreo idee.

Fierb fructele cu zahar si le bag in borcane. Le leg cu celofan si le pun in debara dupa niste sticle goale ca sa nu dea mama de ele. Ca vreau sa-i fac o surpriza. Si astept.

Dupa vreo doua zile ma duc sa vad cum se prezinta situatia. Borcanele mele toate cu celofanul umflat. Mai, oare de ce? ma intreb eu fara raspuns. Poate ca asa trebuie. Inchid usa la debara si imi vad de treaba.

Mai trece o zi. Sunt singura acasa si deodata aud “poc! poc!” de inghet de frica. Daca eram in America as fi fost sigura ca cineva trage cu pusca, dar eram in Romania socialista. Ies din camera cu groaza si deschid debaraua: toate borcanele mele cu compot au explodat, mai bine zis, celofanul. Zeama acra, fermentata se prelingea peste tot. Am avut ce curatza si peretii, ce tavanul si pe sus si pe jos. Dar a fost bine ca pe cand a venit mama acasa, totul era in ordine.

Vorba aceea, “nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase”.

***

VEZI volumul de povestiri hazlii “O LUME PE DOS” de Rodica Iova aici. Da CLICK mai jos.

https://www.amazon.com/lume-dos-Povestiri-peste-Romanian/dp/152395504X/ref=asap_bc?ie=UTF8

 

Omul cavernelor

salon3Ieri ma pregatesc sa ma duc pana la banca. Ma uit in oglinda si cu o mana imi dau la o parte sprancenele stufoase, groase, de pe vremea lui Pazvante Chiuru’ pe care nu le-a mai pensat nimeni de un car de ani. Mai, tre’ sa fac ceva cu ele, daca nu vreau sa ajung sa le impletesc.
Pun cap la cap un plan de bataie. O sa parchez undeva intre banca si salonul de infrumusetare si o sa-mi intind picioarele incolo si incoace, ca si-asa imi place mie sa umblu pe jos.
Ajung. Parcarea plina. Masini dupa masini ruleaza incet sa prinda un loc liber. Ma inscriu si eu in coloana. Cand colo, un loc gol in stanga mea. Mai, cum de nu l-a vazut nimeni? Intru usurel, opresc si ies. Prind o privire care ma masoara cu coada ochiului. Am pe mine niste pantaloni tip Yoga, stramti bine si o bluza lunga, sa mai acopere cate ceva.
O iau la picior. Cand sa trec strada la semafor, o doamna bine imbracata ma intreaba daca nu am sa-i dau 21 de dolari sa-si ia tigari. Ma uit la ea ca picata din luna si ridic din umeri. Eu cu 21 de dolari fac piata pe cateva zile.
Trec drumul si ma indrept spre salon, printr-o parcare lunga cat o strada.
Intru cu pasi inceti si ma opresc langa doamna cu registrul. Intreb cat face o pedichiura si un pensat. Imi zice si ma indreapta frumusel la unul dintre scaunele inalte. Vine o vietnameza, de fapt toate acolo sunt vietnameze, si ma pregateste de pensat. Da cu ceara, trage si dupa cateva minute arat si eu ca o femeie, nu ca omul cavernelor. Se uita la mine atenta si, intr-o engleza pe care abia o inteleg, ma intreaba:
-Iti rezolv si mustata?
-Mustata ramane, zic sec.
Si intru in lumea minunata a masajului la picioare.
*
*
DA CLICK MAI JOS sa vezi “O lume pe dos” de Rodica Iova

“Uichend”

IMG_4447-3Dimineata de vineri. Trag de mine si ma duc sa-mi fac cafeaua. Adica sa apas pe un buton la o masinarie cum n-a vazut Parisu’. Achizitia lu’ fiu-meu cel mare cu care stau. Vreau sa apas pe buton, dar ma anunta ca n-are apa. Umplu rezervorul cu apa filtrata, dau sa apas pe buton si ma anunta ca trebuie sa astept cateva secunde sa-si curete interiorul de la capucino-ul lu’ nora-mea. In sfarsit, apas pe buton si se face. Pun de una dubla. Iau “cafa” si ma asez pe una din canapele si cand sa o duc la gura, vine asta mic cu degetul intins sa si-l bage frumusel in cafeaua mea. Asa l-am invata noi, un obicei prost ar zice unii. Mai, “cafa” arde. Abia apuc sa trag cana din fatza lui si sa nu ma oparesc si pe mine. Intelege cand ii spun ca in cateva minute se mai raceste si il las sa”bea” de 3 ori. Cu degetul. Intre timp merg in dormitor. El dupa mine. Primul lucru, aduna covoarele si le face morman in mijlocul camerei. N-am idee de ce, ca doar am facut curat de Paste. Dup-aia scoate cateva carti din biblioteca mea mica si le imprastie pe jos. Gaseste ceainicul visiniu adus tocmai din tzara si il pune pe jos. Eu sar ca arsa. “Sa nu-l spargi!” Dar el nu asculta. Il scot din manutele lui si ii dau altceva de facut. Se joaca cu inelele mele. Ii plac. Se joaca cu ornamentele de pe mobila. Il las. Daca se sparg, se sparg. Vede ca nu opun rezistenta si se plictiseste repede. Vine maica-sa: “Hai, ca plecam la gimnastica!” El chiuie fericit. Il scoala pe unul din bebelusi, ca avem doi. Ma duc si il iau pe plangacios si-l asez frumusel la mine pe pat. Celalalt doarme dus. Afara soarele incalzeste placut iar noi, eu cu asta micu’, iesim pe veranda. Stam pe scaunul cu motive patriotice americane si ne uitam dupa pasari. Si dupa fluturi.

CITESTE ROMANELE Rodicai Iova de pe Amazon. Vezi aici:

https://www.amazon.com/Un-pod-peste-ape-Romanian/dp/1507702396/ref=asap_bc?ie=UTF8

Oala cu galbeni

download
Scolarita noastra azi dimineata cauta ceva prin casa.
-Ce cauti?
-Ma uit dupa oala cu galbeni ca astazi este Patrick’s Day.
Ma mir.
-Crezi ca a lasat-o la noi?
-Da.
N-o gaseste. Maica-sa o cheama la masa ca pleaca autobusul fara ea. Azi se imbraca scolarii in verde. Ea are un lantisor cu bile verzi si ceva verde in par.
-Anul trecut am gasit oala cu galbeni la scoala intr-un pom, zice. Ne-a dus doamna afara in curte si hopa, sus pe o creanga era oala. Am primit fiecare cate doi galbeni. Sper s-o gasim si astazi.
Maica-sa ii pune mancarea in ghiozdan si o zoreste:
-Fuga, ca ramai acasa.
Iesim in strada, ea si eu. Ceatza. Ea calca incet pe langa mine, cu ochii prin gradinitele oamenilor.
-Trebuie sa fie pe-aici pe undeva.
-Poate nu stie ca te-ai mutat, zic. Poate ca inca se uita pe harta.
Ridica din umeri putzin dezamagita.
-Poate.
VEZI CARILE RODICAI IOVA aici – da click mai jos

La placinte, inainte

placinta ardeleneasca 01

Stiti si voi ce inseamna sa te trezesti cu o idee fixa. Eh, o astfel de idee fixa m-a pus la lucru dimineata aceasta. Pana la trecerea la actiune, le-am dat spatiu si timp copiilor mei adulti sa manance micul dejun in bucatarie, fara sa vin eu cu castroane, faina si cu sucitorul sa ocup masa.

M-am dus si am udat plantele din gradina din fatza casei, rosii in diferite stagii de crestere, unele cu flori, altele in asteptare; capsuni inca fara flori, tufa de afine care e plina de flori, muscatele, panselutele si alte cele frumuseti.

Pe cand am intrat iar in casa, toti ai mei erau in dormitoare si se pregateau sa iasa in parc. Asa ca mi-am scos ustensilele de bucatarie pentru placinte cu cartofi, si sa te tii. In scurt timp casa mirosea a aluat cu drojdie bine framantat. V-o spun pe-a dreapta: mi-au dat lacrimile cand ma gandeam la Buna si la mama si la diminetile in care ma trezeam in miros de placinte cand eram copil. Sarbatoare, nu alta! Erau zile speciale, pentru ca trebuia sa ai faina buna, drojdie, care nu se gasea pe toate cararile, ulei de floarea soarelui – mult si pireul de cartofi facut simplu din cartofi fierti, sare si ulei. Ne-ar fi facut mama placinte mai des, dar uleiul era pe cartela, sau cand nu era pe cartela, nu era de loc.

Si asa cum va spuneam, am facut placinte ca la mama acasa. Primele cu cartofi, iar urmatoarele cu telemea adusa tocmai din Grecia, ca telemeaua noastra grasa de la ciobani. Am intins foaia de aluat cat se poate de subtire, am uns-o cu ulei din belsug si am presarat cartofii. Am rasucit foaia, am taiat-o si am intins-o din nou in forma cat mai rotunda, ca sa se prajeasca la foc mediu in tigaia groasa si unsa bine si ea. Au iesit minunate, crocante pe dinafara si in straturi moi si gustoase in interior.

Si-asa ne-am mai mangaiat si noi dorul de tara.

***

Cauta si citeste romanele scriitoareai Rodica Iova pe internet de pe amazon.com cand la cautare scrii Rodica Iova. Da click mai jos sa vezi romanul “Un pod peste ape”.

https://www.amazon.com/Un-pod-peste-ape-Romanian/dp/1507702396/ref=sr_1_12?ie=UTF8&qid=1488841965&sr=8-12&keywords=Rodica+Iova

 

 

 

De pe vremea cand nu eram emigrant

images

Primii pomi care infloreau la noi in curtea de pe Baritiu erau corcodusii. Flori albe, mici, puzderie, mai multe ca frunzele. Nu glumesc. Incepeau zilele cu soare caldut cand mama isi facea timp sa stea cateva minute pe bancuta de sub piersicul pus de tata, sa stea numai cateva minute in tecere, poate in rugaciuni.
Eu eram ocupata cu cataratul pe grad, ca sa vad mai bine pomii din gradinile vecinilor. Asta atata timp cat mama nu-si dadea seama ce faceam eu in spatele magaziei.
Apoi culegeam papadii din iarba frageda chiar daca stiam de la tanti Gujba ca papadiile faceau bube pe piele. Mai, mie niciodata nu mi s-a intamplat, asa ca nu m-am lasat de obicei.
Vrabiile zburau dintr-un pom intr-altul sau direct pe antena de televiziune a lui tanti Costea care strajuia imprejurimile.
Aerul mirosea frumos si dulce a flori de corcodus si a mancare de cartofi clocotind molcom in bucatariile vecinilor. Mai apoi venea cate un miros nou, plin de surprize si mister, din bucataria lui tanti Trailescu. Si o vedeam pe “mama” – ca asa ii spuneam eu lui tanti Treilescu, “mama” – cum se aseza pe un scaun de lemn in fatza apartamentului ei. Era cu o cescuta in mana, sorbind alene din minunatia necunoscuta.
Iar eu imi impleteam o coronita din papadii, sau o bratara.

***

VEZI ROMANELE SI CARTILE PENTRU COPII ale lui Rodica Iova in Limba Romana si in Limba Engleza pe Amazon.com la https://www.amazon.com/s/ref=nb_sb_noss?url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=Rodica+Iova