Omul cavernelor

salon3Ieri ma pregatesc sa ma duc pana la banca. Ma uit in oglinda si cu o mana imi dau la o parte sprancenele stufoase, groase, de pe vremea lui Pazvante Chiuru’ pe care nu le-a mai pensat nimeni de un car de ani. Mai, tre’ sa fac ceva cu ele, daca nu vreau sa ajung sa le impletesc.
Pun cap la cap un plan de bataie. O sa parchez undeva intre banca si salonul de infrumusetare si o sa-mi intind picioarele incolo si incoace, ca si-asa imi place mie sa umblu pe jos.
Ajung. Parcarea plina. Masini dupa masini ruleaza incet sa prinda un loc liber. Ma inscriu si eu in coloana. Cand colo, un loc gol in stanga mea. Mai, cum de nu l-a vazut nimeni? Intru usurel, opresc si ies. Prind o privire care ma masoara cu coada ochiului. Am pe mine niste pantaloni tip Yoga, stramti bine si o bluza lunga, sa mai acopere cate ceva.
O iau la picior. Cand sa trec strada la semafor, o doamna bine imbracata ma intreaba daca nu am sa-i dau 21 de dolari sa-si ia tigari. Ma uit la ea ca picata din luna si ridic din umeri. Eu cu 21 de dolari fac piata pe cateva zile.
Trec drumul si ma indrept spre salon, printr-o parcare lunga cat o strada.
Intru cu pasi inceti si ma opresc langa doamna cu registrul. Intreb cat face o pedichiura si un pensat. Imi zice si ma indreapta frumusel la unul dintre scaunele inalte. Vine o vietnameza, de fapt toate acolo sunt vietnameze, si ma pregateste de pensat. Da cu ceara, trage si dupa cateva minute arat si eu ca o femeie, nu ca omul cavernelor. Se uita la mine atenta si, intr-o engleza pe care abia o inteleg, ma intreaba:
-Iti rezolv si mustata?
-Mustata ramane, zic sec.
Si intru in lumea minunata a masajului la picioare.
*
*
DA CLICK MAI JOS sa vezi “O lume pe dos” de Rodica Iova

“Uichend”

IMG_4447-3Dimineata de vineri. Trag de mine si ma duc sa-mi fac cafeaua. Adica sa apas pe un buton la o masinarie cum n-a vazut Parisu’. Achizitia lu’ fiu-meu cel mare cu care stau. Vreau sa apas pe buton, dar ma anunta ca n-are apa. Umplu rezervorul cu apa filtrata, dau sa apas pe buton si ma anunta ca trebuie sa astept cateva secunde sa-si curete interiorul de la capucino-ul lu’ nora-mea. In sfarsit, apas pe buton si se face. Pun de una dubla. Iau “cafa” si ma asez pe una din canapele si cand sa o duc la gura, vine asta mic cu degetul intins sa si-l bage frumusel in cafeaua mea. Asa l-am invata noi, un obicei prost ar zice unii. Mai, “cafa” arde. Abia apuc sa trag cana din fatza lui si sa nu ma oparesc si pe mine. Intelege cand ii spun ca in cateva minute se mai raceste si il las sa”bea” de 3 ori. Cu degetul. Intre timp merg in dormitor. El dupa mine. Primul lucru, aduna covoarele si le face morman in mijlocul camerei. N-am idee de ce, ca doar am facut curat de Paste. Dup-aia scoate cateva carti din biblioteca mea mica si le imprastie pe jos. Gaseste ceainicul visiniu adus tocmai din tzara si il pune pe jos. Eu sar ca arsa. “Sa nu-l spargi!” Dar el nu asculta. Il scot din manutele lui si ii dau altceva de facut. Se joaca cu inelele mele. Ii plac. Se joaca cu ornamentele de pe mobila. Il las. Daca se sparg, se sparg. Vede ca nu opun rezistenta si se plictiseste repede. Vine maica-sa: “Hai, ca plecam la gimnastica!” El chiuie fericit. Il scoala pe unul din bebelusi, ca avem doi. Ma duc si il iau pe plangacios si-l asez frumusel la mine pe pat. Celalalt doarme dus. Afara soarele incalzeste placut iar noi, eu cu asta micu’, iesim pe veranda. Stam pe scaunul cu motive patriotice americane si ne uitam dupa pasari. Si dupa fluturi.

CITESTE ROMANELE Rodicai Iova de pe Amazon. Vezi aici:

https://www.amazon.com/Un-pod-peste-ape-Romanian/dp/1507702396/ref=asap_bc?ie=UTF8

Oala cu galbeni

download
Scolarita noastra azi dimineata cauta ceva prin casa.
-Ce cauti?
-Ma uit dupa oala cu galbeni ca astazi este Patrick’s Day.
Ma mir.
-Crezi ca a lasat-o la noi?
-Da.
N-o gaseste. Maica-sa o cheama la masa ca pleaca autobusul fara ea. Azi se imbraca scolarii in verde. Ea are un lantisor cu bile verzi si ceva verde in par.
-Anul trecut am gasit oala cu galbeni la scoala intr-un pom, zice. Ne-a dus doamna afara in curte si hopa, sus pe o creanga era oala. Am primit fiecare cate doi galbeni. Sper s-o gasim si astazi.
Maica-sa ii pune mancarea in ghiozdan si o zoreste:
-Fuga, ca ramai acasa.
Iesim in strada, ea si eu. Ceatza. Ea calca incet pe langa mine, cu ochii prin gradinitele oamenilor.
-Trebuie sa fie pe-aici pe undeva.
-Poate nu stie ca te-ai mutat, zic. Poate ca inca se uita pe harta.
Ridica din umeri putzin dezamagita.
-Poate.
VEZI CARILE RODICAI IOVA aici – da click mai jos

La placinte, inainte

placinta ardeleneasca 01

Stiti si voi ce inseamna sa te trezesti cu o idee fixa. Eh, o astfel de idee fixa m-a pus la lucru dimineata aceasta. Pana la trecerea la actiune, le-am dat spatiu si timp copiilor mei adulti sa manance micul dejun in bucatarie, fara sa vin eu cu castroane, faina si cu sucitorul sa ocup masa.

M-am dus si am udat plantele din gradina din fatza casei, rosii in diferite stagii de crestere, unele cu flori, altele in asteptare; capsuni inca fara flori, tufa de afine care e plina de flori, muscatele, panselutele si alte cele frumuseti.

Pe cand am intrat iar in casa, toti ai mei erau in dormitoare si se pregateau sa iasa in parc. Asa ca mi-am scos ustensilele de bucatarie pentru placinte cu cartofi, si sa te tii. In scurt timp casa mirosea a aluat cu drojdie bine framantat. V-o spun pe-a dreapta: mi-au dat lacrimile cand ma gandeam la Buna si la mama si la diminetile in care ma trezeam in miros de placinte cand eram copil. Sarbatoare, nu alta! Erau zile speciale, pentru ca trebuia sa ai faina buna, drojdie, care nu se gasea pe toate cararile, ulei de floarea soarelui – mult si pireul de cartofi facut simplu din cartofi fierti, sare si ulei. Ne-ar fi facut mama placinte mai des, dar uleiul era pe cartela, sau cand nu era pe cartela, nu era de loc.

Si asa cum va spuneam, am facut placinte ca la mama acasa. Primele cu cartofi, iar urmatoarele cu telemea adusa tocmai din Grecia, ca telemeaua noastra grasa de la ciobani. Am intins foaia de aluat cat se poate de subtire, am uns-o cu ulei din belsug si am presarat cartofii. Am rasucit foaia, am taiat-o si am intins-o din nou in forma cat mai rotunda, ca sa se prajeasca la foc mediu in tigaia groasa si unsa bine si ea. Au iesit minunate, crocante pe dinafara si in straturi moi si gustoase in interior.

Si-asa ne-am mai mangaiat si noi dorul de tara.

***

Cauta si citeste romanele scriitoareai Rodica Iova pe internet de pe amazon.com cand la cautare scrii Rodica Iova. Da click mai jos sa vezi romanul “Un pod peste ape”.

https://www.amazon.com/Un-pod-peste-ape-Romanian/dp/1507702396/ref=sr_1_12?ie=UTF8&qid=1488841965&sr=8-12&keywords=Rodica+Iova

 

 

 

De pe vremea cand nu eram emigrant

images

Primii pomi care infloreau la noi in curtea de pe Baritiu erau corcodusii. Flori albe, mici, puzderie, mai multe ca frunzele. Nu glumesc. Incepeau zilele cu soare caldut cand mama isi facea timp sa stea cateva minute pe bancuta de sub piersicul pus de tata, sa stea numai cateva minute in tecere, poate in rugaciuni.
Eu eram ocupata cu cataratul pe grad, ca sa vad mai bine pomii din gradinile vecinilor. Asta atata timp cat mama nu-si dadea seama ce faceam eu in spatele magaziei.
Apoi culegeam papadii din iarba frageda chiar daca stiam de la tanti Gujba ca papadiile faceau bube pe piele. Mai, mie niciodata nu mi s-a intamplat, asa ca nu m-am lasat de obicei.
Vrabiile zburau dintr-un pom intr-altul sau direct pe antena de televiziune a lui tanti Costea care strajuia imprejurimile.
Aerul mirosea frumos si dulce a flori de corcodus si a mancare de cartofi clocotind molcom in bucatariile vecinilor. Mai apoi venea cate un miros nou, plin de surprize si mister, din bucataria lui tanti Trailescu. Si o vedeam pe “mama” – ca asa ii spuneam eu lui tanti Treilescu, “mama” – cum se aseza pe un scaun de lemn in fatza apartamentului ei. Era cu o cescuta in mana, sorbind alene din minunatia necunoscuta.
Iar eu imi impleteam o coronita din papadii, sau o bratara.

***

VEZI ROMANELE SI CARTILE PENTRU COPII ale lui Rodica Iova in Limba Romana si in Limba Engleza pe Amazon.com la https://www.amazon.com/s/ref=nb_sb_noss?url=search-alias%3Dstripbooks&field-keywords=Rodica+Iova

Nepoti nascuti peste hotare

Cool Grandma Stands For Her RightDe ce va scriu despre asa ceva? Pentru ca unii dintre noi ajungem la o varsta la care, uite, suntem bunici. Ma gandeam eu asa, ca mie nepotii n-or sa-mi spuna nici “Buna”, nici “Baba”, “Maica” sau “Bunica” ci simplu “Buni”. Fain!
Numai ca “Buni” este si strabunica lor, adica soacra-mea. Dar m-am gandit ca am sa-i ajut sa descalceasca itele si la nevoie mie or sa-mi spuna “Buni Rodi”.
Da’ de unde!

In ce ma priveste, eu am avut-o pe Buna, mama mamei, pe Maicutza, mama tatalui meu si Maica, strabunica mea, mama Maicutzei. Nici o confuzie.

Asa ca de cum a venit nepoata cea mare, am invatat-o sa-mi spuna Buni. A mers. S-a nascut urmatoarea nepoata si da, imi spune Buni. Dar de cand nepotul cel mare a inceput sa vorbeasca (acum are putin peste doi ani) a inceput cu nume ciudate.
Eu ii ziceam:
-Spune-mi Buni.
El, nimic.
-Zi, Buni. Nu e greu.
Si intr-o zi numai ce-l aud:
-Babet.
M-am suparat. Cum sa-mi zica nepotul Babet cand noi romanii stim ca e un cuvant urat.
-Auzi, copilul meu, zi Bu-ni.
-Babet.

Ce puteam sa mai fac?
Dar, dupa cateva zile nu mi-a mai zis Babet, ci Bobeit-Bobeit.
Rostit asa dublu Bobeit-Bobeit.
-Copilul meu scump, e asa de usor sa spui Buni. De ce te chinui sa zici Bobeit-Bobeit?
El o tinea pe-alui.
Am fost Bobeit-Bobeit pana ieri.

De ieri sunt Bebet.
Tocmai cand m-am invatat cu Bobeit. Am incercat iar sa-l fac sa schimbe macazul la Buni, sau la Bobeit didn nou, ba chiar la Nona, cum se zine in italiana. Usor de spus. Nona.
Dar n-a mers.
Mi-a si zis nora-mea:
-Buni, daca tu esti Nona, sora-sa e Nana, frate-sau e Nono si celalalt frate te Niko, n-o sa va mai deosebim. O sa fiti toti o apa si-un pamant.
Asa ca m-am resemnat.

De pe malul Pacificului, va pupa Bebet.

O zi “normala”

all-natural-valentines-cookie-candy-decorations
Alaltaieri inainte de “Valentin” nora mea a facut 2 torturi cu visine. Bune de tot. Seara, dupa ce ne-a cinstit cu gratare bune ca cele de la Padurea Verde, i-a culcat pe astia mici si a plecat cu fata la cumparaturi de Valentin. Eu m-am dus si m-am culcat. Dimineata ma asteptau doua cutii cu ciocolata.
Am dus-o pe fata la autobusul scolar incarcata cu cadouri pentru “doamna” si pentru fiecare coleg de clasa intai.
Ma uit pe drum, vad cativa trecatori cu flori si pachete. Eu, fara nici un gand, ca iubirile mele se bucura cand le iau in brate si le pupacesc. Dar de la o vreme ma ia asa o indoiala. Mare. Daca totusi ar trebui si eu sa le cumpar ceva?
Ma uit in jur: casa e plina, da’ plina cu jucarii frumoase, munti de carti de povesti, ciocolati si bomboane, haine in dulapuri…Ridic din umeri ca nu stiu ce sa le cumpar.
Intre timp sar in masina si dau o fuga pana la farmacie sa-mi iau magneziul pe reteta ca ma suna farmacia de cateva zile.
Magazinul cu farmacia e plin de frumuseti si bunatati de Valentin. Mai, ma gandesc, hai sa vad ce sa cumpar.
Si gasesc cate ceva pe masura fiecaruia: Carti cu abtibilde pentru copiii mari ( cine sa se uite ca erau in spaniola?), o veioza mica de noapte pentru gemeni si ceva frumos si practic pentru mama si tata lor. Gasesc si niste pungi de cadouri cu inimioare si gata!
Ciocolati si bomboane, nu. Ca au prea multe.
Vine Katelin de la scoala. Ii dau pachetul. Stramba din nas.
-Uite-aici ce am primit de la colegi, numai ciocolata. iar doamna ne-a facut cup-cakes. Buni, mai bine imi luai ciocolata.
Asta mic de doi ani insa e multumit. Si-a lipit abtibildele de mine si m-a facut ca un pom de Craciun.
Dupa-masa ne ducem toti la sedinta cu parintii la Katelin. Copiii sunt toti energizati de dulciuri de parca suntem in Cartea Junglei. Nu te mai intelegi om cu persoana.
Eu cu ai nostri iesim afara pe plaja, ca scoala e pe malul oceanului. Bate briza, plange Nicko de rupe, Crosby se catara pe un gard iar Katelin fuge unde vede cu ochii, aproape de apa unde sunt niste colegi de-ai ei.
Fug cu carutul dar ma impotmolesc in nisip. Strig dupa fata din toti bojocii: Kateliiiiii!
Nu ma aude din cauza valurilor. Doamne, ce sa fac? Las caruciorul, vad ca Crosby continua cataratul, dar eu fug si strig cat pot ca sa vina fata inapoi.
Nu ma aude. Atunci un tatic care era si el pe-acolo cu copilul lui incepe si el sa strige: Katelin! Katelin! Ca ma vede cat sunt de disperata.
In final vine Katelin, o pedepsesc sa stea langa mine, il dau jos pe Crosby de pe gard (ma bucur ca n-a cazut) si incerc sa-l linistesc pe Nicko care e rosu ca racul de-atat plans.
Trece o doamna si se uita la mine dand din cap:
-Esti cam ocupata, dupa cum bag de seama.
Eu nu zic nimic ca abia imi trag rasuflarea.
Si iaca vine si nora mea si ne gaseste pe toti stand cuminti si linistiti. Se bucura.
-Vad ca ati petrecut tare bine! Si ca fiecare te-a ascultat.
Mda.